Defectele de refractie

Ochiul are insusirile unui veritabil aparat optic.

Retina este asemuita cu o placa fotografica sensibila. Mediile transparente ale ochiului formeaza un sistem dioptric care transmite imaginea si o proiecteaza pe retina.

Refractia oculara este in ansamblu data de devierile pe care le produc dioptrii oculari razelor luminoase, care le strabat si care vin de la obiectele fixate cu privirea.

Starea normala a unui ochi numita emetropie, se realizeaza printr-o corelare armonioasa a lentilelor intraoculare astfel ca raza luminoasa se proiecteaza in centrul retinei, pe macula si imaginea se face normal. Ochii cu defecte optice denumiti ametropi, sunt cei in care razele paralele plecate de la o sursa luminoasa (obiect) situata la infinit, nu-si formeaza focarul principal pe retina, ci inaintea sau inapoia ei.

Principalele ametropii sunt: hipermetropia, miopia, astigmatismul.

HIPERMETROPIA

Hipermetropia este defectul de refractie in care focarul nu se formeaza pe retina, ci in spatele acesteia. In mod constant este intalnita in copilarie, cand ochiul nu este complet dezvoltat.Hipermetropia poate ramane multa vreme nedescoperita. Cand exista, apar semne de oboseala oculara (astenopie de acomodare) cu dureri de cap (cefalee) dupa o lectura prelungita, dureri si congestii oculare dupa eforturi oculare, care ne fac sa o banuim. Aceste simptome oculare se datoreaza faptului ca hipermetropul face eforturi de acomodatie (de punere la punct a imaginii clare) si cand priveste la distanta si cand priveste aproape, incercand prin aceasta sa corecteze o parte sau intregul defect de refractie. Medicul specialist oftalmolog va determina gradul de hipermetropie in mod obiectiv si va indica corectia necesara cu ochelari cu lentile convergente adica de "plus" necesare in raport cu varsta si gradul ametropiei, pentru fiecare caz in parte.Purtarea ochelarilor face sa dispara toata fenomenele de oboseala oculara, sa dea o imagine clara, odihnitoare si un echilibru al intregului organism.

MIOPIA

Miopia este ametropia in care imaginea obiectelor se formeaza intr-un focar in fata retinei.In mod frecvent, miopia este data de alungirea axului antero-posterior al globului ocular.Din punct de vedere al simptomelor, in miopia mica exista numai o scadere a vederii pentru distanta, iar pentru aproape vederea este buna. In miopiile mari vederea este diminuata atat pentru departe, cat si pentru aproape. In perioada de crestere a copilului, de regula miopia se accentueaza, evolutia fiind legata cresterea globului ocular si implicit a axului antero-posterior al ochiului.Pentru tratament trebuie consultat un medic specialist oftalmolog, care va indica ochelarii necesari in raport cu gradul miopiei.De asemenea, se va indica o alimentatie bogata in proteine si vitamine, evitarea eforturilor, precum si o igiena a cititului, pastrandu-se distanta de la carte de 35 cm si cu o iluminare corespunzatoare.

ASTIGMATISMUL

Este un defect de refractie destul de frecvent. Poate insoti miopia sau hipermetropia. In functie de marimea ametropiei semnele pot varia de la o usoara neclaritate a vederii pana la aparitia durerilor de cap si vedere slaba. Cel mai frecvent se datoreaza unei forme neregulate, alungite a corneei ( ca o minge de rugby ) determinand focalizarea razelor luminoase in doua puncte pe retina, in loc de unul. Astigmatismul se corecteaza cu ochelari sau lentile de contact torice.