Pentru fiecare angajament, compania va aloca garantat $1 pentru inițiativele care susțin programele de sănătate vizuală pentru cei nevoiași.

(Charenton-le-Pont, Franța – 12 Octombrie 2016) – Essilor Group începe acțiunile dedicate Zilei Mondiale a Vederii pe 13 Octombrie prin a-i determina pe oamenii din lumea întreagă să-și promită că vor avea grijă de ochii lor și vor merge la un control oftalmologic. Pentru fiecare angajament făcut, Essilor va dona 1$ pentru mai multe inițiative alese, care susțin oferirea unei vederi de calitate în rândul persoanelor defavorizate din întreaga lume.

Prin campania “Ne place să vedem schimbarea”, Essilor urmărește să îi facă pe oameni conștienți de importanța controalelor regulate la ochi – și la nivel global problema de sănătate publică pe care o reprezintă eroarea refractivă necorectată – astfel ca oricine, în orice colț al lumii, să poată beneficia de soluții pentru corectarea vederii, și să poată să învețe mai bine, să lucreze mai bine și să trăiască mai bine.

«Controlul oftalmologic o dată pe an este esențial pentru a ne proteja cel mai important simț pe care îl avem ca ființe umane: vederea. La Essilor, ne dedicăm să asigurăm o vedere sănătoasă pentru toată lumea, inclusiv pentru cei 2.5 miliarde de oameni la nivel global care nu au beneficiat încă de soluția de corectare a vederii de care au nevoie,” a declarat Jayanth Bhuvaraghan, Directorul de Program Essilor. « Prin această promisiune, sperăm să încurajăm pe toată lumea să se angajeze în a-și iubi ochii, în a spune și celorlalți despre asta și în a ni se alătura pentru a crea schimbarea de care este nevoie înîntreaga lume pentru a vedea bine. »

Cu numai trei clicuri pe www.lovetoseechange.com, un website creat special pentru aceasta, disponibil în șase limbi, toți cei care vor să susțină această campanie își pot lua angajamentul și pot alege programul pe care și-ar dori ei ca Essilor să îl sprijine în numele lor. Campania începe pe 13 octombrie și durează până la sfârșitul anului.

Echipelor Essilor din lumea întreagă “le place să vadă schimbarea”
De Ziua Mondială a Vederii, Essilor Group va organiza evenimente în circa 40 de țări din întreaga lume pentru a sensibiliza publicul cu privire la importanța unei vederi bune pentru noi toți. Datorită implicării echipelor de angajați și a profesioniștilor din domeniul îngrijirii oculare, Essilor și partenerii săi vor oferi teste vizuale pe stradă, în centre comerciale, gări, școli și alte locuri publice din toată lumea, din India și Statele Unite până în Germania, Australia și Tailanda.
Anul trecut, de Ziua Mondială a Vederii 2015, s-au efectuat peste 23 000 de teste vizuale, iar campania socială media a ajuns la aproape 300 000 de oameni din întreaga lume.

Furnizori cheie se alătură acestei acțiuni

Împreună cu cei 61,000 de angajați din întreaga lume, Essilor a colaborat cu unii dintre furnizorii săi cheie care sunt dedicați să sensibilizeze publicul cu privire la importanța unei vederi sănătoase. În sediile centrale ale companiilor Google, Orange și Havas în Franța, vor avea loc controale oftalmologice și se vor organiza evenimente de sensibilizare, prin care angajații companiilor vor fi încurajați să ia atitudine și să împărtășească această poziție cu clienții și cu familiile lor.

Un angajament constant de a asigura vedere de calitate pentru toată lumea
O vedere bună este absolut necesară pentru a îndeplini Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, pentru că o vedere bună este o condiție necesară pentru a putea învăța și munci la cel mai înalt nivel. În concordanță cu misiunea sa de a îmbunătăți nivelul de trai prin îmbunătățirea calității vederii, Essilor inovează în permanență pentru a lărgi accesul la soluțiile de corectare a vederii , care sunt personalizate în funcție de nevoile și stilul de viață unic al fiecăruia. La nivel mondial există 2.5 miliarde de oameni care încă au probleme de vedere netratate, motiv pentru care Essilor și-a accelerat acțiunile ce fac parte din angajamentul de a oferi tuturor o vedere sănătoasă, dezvoltând parteneriatele cu companii din alte domenii, inclusiv modelele de afaceri și inițiativele strategice. Prin aceste acțiuni, Grupul a oferit acces pentru prima dată la îngrijirea vederii pentru peste trei milioane de oameni care trăiesc în zone defavorizate, începând încă din 2013.

Pentru mai multe informații despre inițiativele Essilor de facilitare a accesului la soluțiile de îngrijire a vederii pentru 2.5 miliarde de oameni din lumea întreagă cu probleme de vedere netratate, vizitați www.essilorseechange.com.

Despre Ziua Mondială a Vederii

Ziua Mondială a Vederii este un eveniment anual stabilit de Organizația Mondială a Sănătății începând cu anul 1998 pentru a atrage atenția la nivel global asupra dificultăților aduse de problemele de vedere.

Despre Essilor

Lider mondial în rândul companiilor producătoare de lentile de ochelari, Essilor realizează și comercializează o gamă largă de lentile pentru îmbunătățirea și protejarea vederii. Misiunea companiei este aceea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin îmbunătățirea vederii. Pentru a-și îndeplini această misiune, Essilor investește anual peste €200 milioane în cercetare și dezvoltare, angajându-se să aducă pe piață în permanență produse noi, mai eficiente. Mărcile sale reprezentative sunt Varilux®, Crizal®, Transitions®, Eyezen™, Xperio®, Foster Grant®, Bolon™ și Costa®. De asemenea, Essilor dezvoltă și comercializează echipament, instrumente și servicii pentru profesioniștii din domeniul îngrijirii oculare.

În 2015, Essilor a raportat un venit consolidat de peste €6.7 miliarde și are 61,000 de angajați în întreaga lume. Produsele sale sunt vândute în peste 100 de țări, iar compania deține 32 de fabrici, 490 de laboratoare și unități de șlefuire a lentilelor, precum și cinci centre de cercetare și dezvoltare în întreaga lume.
Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați www.essilor.com.