Tulburari de refractie

Ochiul are  însuşirile unui veritabil aparat optic.

Retina este asemuită cu o placă fotografică sensibilă. Mediile transparente ale ochiului formează un sistem dioptric care transmite imaginea şi o proiectează pe retină.

Refractia oculară este în ansamblu dată de devierile pe care le produc dioptrii oculari razelor luminoase, care le străbat şi care vin de la obiectele fixate cu privirea.

Starea normala a unui ochi numită emetropie, se realizează printr-o corelare armonioasă a   lentilelor intraoculare astfel că raza luminoasă se proiectează în centrul retinei, pe maculă şi imaginea se face normal. Ochii cu defecte optice denumiți ametropi, sunt cei în care razele paralele plecate de la o sursă luminoasă (obiect) situată la infinit, nu-şi formează focarul principal pe retină, ci înaintea sau înapoia ei.

Principalele ametropii sunt: hipermetropia, miopia, astigmatismul.

HIPERMETROPIA

Hipermetropia este defectul de refracție în care focarul nu se formează pe retină, ci în spatele acesteia. În mod constant este întâlnită în copilărie, când ochiul nu este complet dezvoltat.Hipermetropia poate rămâne multă vreme nedescoperită. Când există, apar semne de oboseală oculară (astenopie de acomodare) cu dureri de cap (cefalee) dupa o lectură prelungită, dureri şi congestii oculare după eforturi oculare, care ne fac să o banuim. Aceste simptome oculare se datorează faptului că hipermetropul face eforturi de acomodație (de punere la punct a imaginii clare) şi când priveşte la distanță şi când priveşte aproape, încercând prin aceasta să corecteze o parte sau întregul defect de refracție. Medicul specialist oftalmolog va determina gradul de hipermetropie în mod obiectiv şi va indica corecția necesară cu ochelari cu lentile convergente adică de “plus” necesare în raport cu vârsta şi gradul ametropiei, pentru fiecare caz în parte.Purtarea ochelarilor face să dispară toata fenomenele de oboseală oculară, sa dea o imagine clară, odihnitoare şi un echilibru al întregului organism.

MIOPIA

 miopia 1

Miopia este ametropia în care imaginea obiectelor se formează  într-un focar în fața retinei.În mod frecvent, miopia este dată de alungirea axului antero-posterior al globului ocular.Din punct de vedere al simptomelor, în miopia mică există numai o scădere a vederii pentru distanță, iar pentru aproape vederea este bună. În miopiile mari vederea este diminuată atât pentru departe, cât şi pentru aproape. În perioada de creştere a copilului, de regulă miopia se accentuează, evoluția fiind legată creşterea globului ocular şi implicit a axului antero-posterior al ochiului.Pentru tratament trebuie consultat un medic specialist oftalmolog, care va indica ochelarii necesari în raport cu gradul miopiei.De asemenea, se va indica o  alimentatie bogată în proteine şi vitamine, evitarea eforturilor, precum şi o igienă a cititului, păstrându-se distanta de la carte de 35 cm şi cu o iluminare corespunzătoare.

ASTIGMATISMUL

astigmatismul

Este un defect de refracție destul de frecvent. Poate insoți miopia sau hipermetropia. În funcție de mărimea ametropiei semnele pot varia de la o uşoară neclaritate a vederii până la apariția durerilor de cap şi vedere slabă. Cel mai frecvent se datorează unei forme neregulate, alungite a corneei ( ca o minge de rugby ) determinând focalizarea razelor luminoase în doua puncte pe retină, în loc de unul. Astigmatismul se corectează cu ochelari sau lentile de contact torice.

astigmatism 2
 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.